M-am
trezit in visul meu,pe o carare de toamna,o adiere de vant nici rece
nici calda imi mangaia obrajii si imi alinta fiecare pas,imi soptea
vorbe ce nu le intelegeam dar care imi dadeau o stare de liniste
interioara.
O frunza imi era insotitor de drum ,la fiecare pas al
meu si ea parca pasea mai apasat,ii auzeam gandul si
plansul,zambetul,bucuria si tristetea,de fapt cred ca eram tot eu in
gandul ce il aveam...
Apoi frunza mergea cu mine si imi dadea
linistea de care avem nevoie de fapt era familia ce imi lipsea...era
visul care as fi vrut sa fie realitate ,vantul sa se transforme in mana
cuiva drag iar frunza sa fie zambetul sufletului ce il doream clipa de
clipa langa mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu